Povestea curcubeului

Acum ceva vreme in urma, la inceputul timpurilor pe pamant, culorile pe care le vedem si azi in Curcubeu - rosu, portocaliu, galben, violet, albastru, indigo si verde - erau imparstiate si fiecare dintre ele credea despre ea ca este cea mai buna, cea mai frumoasa, cea mai importanta, cea mai iubita. cat era ziulica de lunga, se certau si niciuna dintre ele nu vroia sa cedeze. intr-o buna dimineata, Galbenul fu primul care se trezi si plin de el exclama:
- Soarele, luna si stelele sunt galbene si stralucitoare la fel ca mine, asta este atat de evident incat oricine ma vede ramane uimit.
Albastrul ce statea pe langa Galben spuse mandru:
- Baaaa... Asta fara cerul cel albastru nu se poate, la mine se gandesc toti cei care au inima deschisa.
Dar, deodata, de colo din padure, se auzi vocea impunatoare a Verdelui:
- Hey, tu Galben si tu Albastru, uitati-va un pic in jur. Iarba este verde , frunzele si copacii de asemenea. Cu siguranta, sunt cea mai importanta culoare!
Galbenul rase:
- Eu sunt luminos si cald, iar tu esti atat de serios. De fiecaredata cand te uiti la o narcisa Galbena sau la floarea soarelui... zambesti!
Violetul se ridica in picioare si era atat de inal. El vorbi dand foarte multa importanta spuselor sale:
- Eu sunt culoarea imperiala si a regilor!
Pentru ca soarele era deja sus pe cer, Portocaliul se trezi si intinzandu-se lenes incepu sa se laude:
- Auzi colo...!!! Verdele e cel mai important! Morcovul, portocala sau dovleacul sunt portocalii desigur si au multe vitamine! Eu sunt culoarea mancarurilor sanatoase!
- Eeee, taci tu, Portocaliu laudaros, tuna Albastru! Apa sta la baza vietii si este albastra ca si mine asa ca, vezi tu, fara mine nu ar exista nimic!
Rosu incepu sa strige:
- Ba eu sunt conducatorul intregii vieti! sangele este rosu si sangele inseamna viata!
Galbenul cu voce cristalina, zise fericit:
- Vazuta-ti voi un spic de grau?
- Un spic de grau... ce-si scoate capul din samanta, cu siguranta, are doar culoarea mea, rosti Verdele impunator. Eu sunt culoarea vietii si a sperantei.
- Speranta rasare si apune cu fiecare rasarit si apus in parte, rosti Portocaliu cascand. Frumusetea mea este atat de evidenta incat toti cei care ma vad se opresc sa ma priveasca cu admiratie.
- Hei, voi culori certarete, bag seama ca ati uitat cu totii de indragostitii de la rasarit si apus, striga Rosu mandru. Eu sunt culoarea pasiunii si a iubirii!
- Dar oamenii puterii intotdeauna m-au ales pe mine, spuse Violetul cel inalt, deoarece eu sunt culoarea puterii si-a intelepciunii!
La sfarsit, cu voce joasa si timida, Indigo spuse:
- Cu greu ma observati, insa desi tacut, fara mine nu ati fi nimic. Aveti nevoie de mine pentru echilibru si contrast si pentru liniste interioara.
Fiecare culoare in parte se lauda, se ridica in slavi si se certa. Fiecare in parte considera ca este perfectiunea intruchipata. in timp ce se certau din ce in ce mai tare, un fulger puternic lumina cerul. Incepu sa tune si sa ploua cu galeata! Culorile tremurau si se stransera in brate pentru a se linisti si proteja una pe alta.
Apoi ploaia incepu sa vorbeasca:
- Voi, culorilor, sunteti atat de nesabuite! Va certati care este cea mai buna, fiecare incercand sa fie deasupra celorlalte. Nu intelegeti ca fiecare in parte ati fost facute cu un scop special, fiecare este unica si diferita? Luati-va de maini si urmati-ma!
Facand ce le spuse ploaia, culorile se apropriara si se luara de maini.
- De acum incolo, zise ploaia, cand ploua, fiecare dintre voi se va intinde de-a lungul cerului intr-un superb semicerc colorat. Curcubeul va fi un semn al impacarii, al pacii si al sperantei!
Astfel, oameni buni, de fiecare data cand ploaia curata pamantul, cautati  un curcubeu pe intinsul cerului! Cand apare, aduceti-va aminte ca fiecare dintre voi este special. Lasati culorile curcubeului sa va reaminteasca sa va apreciati pe voi insiva si pe cei din jur!


Poveste adapatata de Daniela noastra :)

gimnastica... povestea mea

tot uitandu-ma la gimnastica de la olimpiada, mi-am adus aminte ca si eu am facut vreo 2 ani, la sfarsit de gradinita, gimnastica.
imi amintesc clar cum maica-mea ma lua la pranz de la gradi si, impreuna cu prietena mea irina si mama ei, mergeam la sala de gimnastica din 23 august. aveam un costum rosu cu maneca lunga (apparently era de real deal) care imi placea tare tare tare mult si cunoscutii imi spuneau tanculet.
bai, si tare imi placea acolo! imi amintesc si acum cum ma furisam/alergam ca bezmetica cu irina pana la mamele noastre sa bem apa pentru ca, nu stiu din ce motiv, nu aveam voie cu sticla de apa dupa noi, iar pauzele... oh da, pauzele! erau to do to be the best!! saream cu toatele, mici si indesate cum eram, intr-o groapa imensa cu bureti! era genial! cea mai tare senzatie ever!
dupa cum se observa, prefer sa vorbesc despre fuga si pauze pentru ca rezultatele "muncii mele" au fost cam inexistente! era greu al dracu sa mergi de la un cap la altu al barnei, sa te tii de bara, calu'... whatever!
dar solul, solul era preferatul meu, era un deliciu, ma pricepeam cel mai bine la el! puteam sa fac tumba pe fata si pe spate! eram in stare sa ma rostogolesc tot antrenamentul pe podeaua aia pufoasa!
din acesti 2 ani de munca "asidua", m-am ales doar cu faptul ca pot sa merg mai bine pe o bordura, dar distractia si amintirile au fost si sunt pe cinste!

cineva zicea ca i-ar placea ca la toate competitiile sportive sa participe si o persoana care nu face asta, nu traieste din asta, poate asa ne dam seama ce fac exact sportivii si renuntam sa ii mai criticam ca nu castiga medaliile pe care noi credem ca au obligatia sa le castige!