Dieta - faza pe sală!

Bineînțeles că acest post vine cu întârziere că doar am fost ocupată la sală! :)




Totul a început acum vreo trei luni și ceva (cred!!!) am găsit o super-mega-promoție la o sală dedicată doar femeilor și am zis ASTA E! Continui dieta și bag și sport, pfffff!, ma fac fotomodel până la Crăciun!
Așadar, mă duc la cursul de pilates mândră de decizia mea și pregătită să fac caloriile să urle, mai ales psihic, că fizic e complicat oricum, și ce să vezi? Băi, eu am mai fost la pilates, dar niciodată doar cu 3 persoane și niciodată nu mi-am scuipat plămânii în timpul orei respective! Cred că m-au ajutat foarte mult si "amenințările" instructoarei care mi-a spus de vreo 20 de ori că acum mă lasă să fac cât pot eu, daaaar, de data viitoare,... Mă scuzați că vă inoportunez, dar data viitoare o să am cu 30 de kg mai puțin ca să pot să îmi pun genunchii lângă urechi, așa cum vreți dvs???


Așadar, după doar o maiestuoasă ora de pilates, am renunțat la sală!


Au urmat 2 săptămâni în care mi-am plâns singură de milă că nu îmi mai găsesc motivația, cheat meal-ul s-a transformat în mai multe meal-uri și cântarul nu se mișca nici de al naibii! Într-un final, am luat taurul de coarne și m-am înscris la o altă sală, bine promovată de duduiul din dotare. De data asta, sală din aia cu aparate, greutăți și cursuri colective. Și da, m-am ținut de ea de 2 luni incoace :)


Nu, nu o să reușesc sa devin chiar fotomodel pana la Crăciun, dar tot scap de 20 de kile!

Nu mai pot cu Bucureștiul

Marți. În jur de 9:20. Celebrul tramvai 32.

Pentru că trebuia să cobor, m-am îndreptat către ultima ușă. Ca de obicei, nu m-am agitat, nu m-am împins. Prefer să cobor ultima. Nici chiar ultima, că apoi mă linşează cei care vor să intre. Am stat, am așteptat să am loc și am dat să cobor, când o tanti care părea lovită de fulger s-a băgat în fața mea. A dat peste mine, am alunecat pe trepte și am ajuns în fund, cu un picior pe trotuar și cu celălalt între tramvai și trotuar.

Un domn m-a ajutat să mă ridic. Când am ajuns din nou în picioare, mi-am dat seama că șchiopătam, dar nimic grav. I could walk. Mai mult m-am speriat.

Ce mă enervează cel mai tare nu este că mă dor fundul și picioarele sau că m-am murdărit. Nope. Ce mă doare este că I didn't see it coming. Şi nu mai pot cu Bucureștiul ăsta și cu oamenii de genul ăsta din el. Și, din păcate, ziua de azi nu este o excepție.

Ultima dată când m-a încercat un sentiment similar m-am despărțit de București și am început o relație cu Clujul.

Câinele și recompensa

Cred că acum, după ce am vărsat toată frustrarea și nemulțumirea și știe toată lumea că nu mai beau apă, pot să vorbesc si despre micile victorii ale acestei diete, mai ales pentru că miercuri am fost felicitată și premiată.

Da, da, da, am fost felicitată pentru că am depăsit pragul de 10 kg date jos! Fix ca atunci când dresezi un câine și el a învățat să șadă și să dea lăbuța!


După proba cântarului, raiul a iesit din gura ei! Pe lângă felicitări și bătăi pe umăr, a venit și întrebarea magică:
- Ce ți-ar plăcea să mânănci în plus de acum înainte?, zice ea
- ..... să mă gândesc, zic eu, deși știam exact că tot ce aș fi mâncat în ziua aia era un mega-Big Tasty de la Mc. Aș fi dorit asta pentru că, în zilele în care merg la ea, nu mănânc nimic ca să "dea bine la cântar"
- Poți să îți alegi orice! continuă ea
- Orice, orice?
- Da!
- Aș vrea să încep să mănânc fructe și iaurt, zic eu fată draguță care speră mereu să nu iasă la iveală tirista din ea
- Perfect! Poți să mănânci un iaurt sau un fruct o data la 2 zile, zise ea simțindu-se că mi-a făcut cel mai mare favor... și, într-adevăr, a fost un mare favor, nu cel mai mare, dar vreau să mănânc fructe!!!


Victoriile sunt totuși multe, însă drama queens are more fun to have around! :)

To my better half

Dragă better half,

Te caut de ceva timp. De fapt, te caut de atât de mult timp, încât am cam obosit. Am crezut că te-am găsit de vreo câteva ori, dar nu erai tu. De câte ori te poți înșela??? Well, se pare că de multe ori. Acum, dacă reiau firul evenimentelor, e cât se poate de clar că nu aveai cum să fii tu.

Așa am ajuns la concluzia că, de fapt, nu te mai vreau. Raportul calitate preț în ceea ce te privește este deranjant de nesatisfăcător. Imaginează-ți doar! Investești în cineva ce se dovedește a fi un fake! O dată, de două ori, de trei ori... E timp pierdut, iar timpul, așa cum știm amândoi, means you can't take it back. Știu că, cel mai probabil, te gândeai la bani. Dă-i dracului de bani, îi faci! Cum luăm înapoi timpul pierdut?

Să te caut în continuare ar fi ca și când m-aș apuca, din nou, să găsesc acul în carul cu fân. Și nu mai am nicio chemare. Cum îți spuneam, am obosit. Prin urmare, nu te mai caut și nici nu mai vreau să te găsesc. Mi-a ajuns! Nu mă înțelege greșit. Am vrut, dar există o limită în toate. Și eu mi-am cam atins-o pe a mea.

Așadar, dacă o să ne întâlnim vreodată, să știi că ai ajuns prea târziu. Nu o lua personal. Așa cum probabil știi deja, life sucks.

Ah, încă ceva. Un alt motiv pentru care nu te mai caut este că my better half is me. It has always been me. Și, dacă nu te-aș fi căutat, nu m-aș fi găsit pe mine. Așadar, oriunde ai fi, orice ai face, mulțumesc ;).

Cu drag,
Your never to be better half

Frustrarile dietei si alte frustari

Au trecut 2 luni și 4 zile de când am început această dietă care mă face să mă simt bine, să am  mai multă încredere în mine și toate cele, DAAAAAAR vine și cu niște frustrări teribile!

Când am intrat pe blog să scriu această mirifică odă pentru frustrările dietei, am descoperit că aveam o postare nefinalizată care se numea Miciile victorii... care victorii, unde sunt???

Ca să începem cu partea bună, am slăbit peste 10 kg, port pantaloni cu aproape 2 măsuri mai mici and bla, însă am inceput să fac alergie la anumite lucruri, dupa cum urmează:

1. Care e faza cu apa?! Adică eu încerc să slăbesc greutatea uneia dintre colegele mele de bancă din liceu și pentru asta mănânc corect, "duc un stil de viață sănătos" și nu slăbesc pentru că rețin apă? Fac sport până la semi-pierdere de cunoștiință si, a doua zi dimineață, am cu 600 de grame mai mult pentru că rețin apă??? Cântarul meu arată cu 1.6kg mai mult și la ovulație, și înainte de menstruație pentru ca rețin apă??? Să  mă hidrateze madame Ysel intravenos!!!

2. Nu îmi mai dați jambon că nu mai pot! Toată viața mea s-a facut mișto de mine că sunculița (mezelul) e viața mea, dar acum, după 2 luni de mâncat jambon la micul dejun, are gust de creta cu fiertură de ceva

3. Stiți voi femeile alea foarte slabe, practic jumate din greutatea ta, care se plâng mereu că sunt grase? Mai exista și varianta 2.0 care te felicită pentru reusită și te anunță că ele nu sunt așa de puternice... și rămâi fără replică, nu mai știi ce să zici și iți iese un "hai, măi, că ești super ok așa!" și asta e cea mai mare greșeală EVER pentru că încep să îți arate de unde au nevoie să dea jos. În timp ce le privești calm, vezi aceleași zone și la tine și, când ajungi acasă, pui 1 ora jumate de zumba!!! ... și iar reții apă, inevitabil!

Dieta... dieta e ca și cum ai avea un copil mic sau așa cum îmi inchipui eu că e să ai un copil mic mic. Îl iubești foarte tare, însă există și momente în care ți-a tocat nervii și ți-l imaginezi lipit cu scotch de perete!

da, da, da... mi-a fost dor and stuff!

Să lăsăm dorul la o parte pentru că este evident și să trecem la lucruri mai serioase!

Așadar, acum 12 zile am avut prima consulație la madame Ysel, nutritionistă, 1.80 m si 20 de kile udă, dar să nu ne pierdem in detalii și frustrări. Dupa 30 de minute în care m-am rugat să fi înțeles bine ce a zis, pentru că duduia nu vorbește decât franceză, am primit mirifica listă cu ce am de mâncat în primele 2 săptămâni, am făcut cumpărături cu bărbatul din dotare, care mă tot întreba "dar asta ai voie?" deseori cu bucați mari de bacon sau cârnați în mână, și m-am pus pe treaba.

Treaba nu e grea deloc, mai ales, când ai suportul pe care îl am eu. Suportul ăsta se observă cel mai bine la al meu domn care a declarat foarte clar ca el mă susține și da, o sa ieșim să ne plimbăm mult și o să văd că o să fie bine... și chiar facem asta!

Situația delicată apare atunci când, brusc, se ridică din pat în timpul filmului, fuge spre frigider ca să nu piardă mult din film și aud:
- Iubita, vrei și tu?
- Ce să vreau? întreb de dragul conversației
- Hai măi, iaurt, cum ce sa vrei?
- De care, dragule?
- Din ăla cu fructe!

... aș vrea doar să spun că apreciez foarte tare dorința lui de a împărți cu mine cele 16 iaurturi cu diverse fructe pe care le avem în frigider (e mai ieftin de la o duzină în sus), însă aș dori să menționez că nu am voie nici iaurt, nici fructe, cu atât mai mult IAURT CU FRUCTE!

...ale mele

azi mi-e dor de mare, mi-a fost si ieri si alaltaieri. mi-e dor de mare mereu, dar mai uit din cand in cand...
de fapt, in ultima vreme, imi e dor de ceva si acel ceva sunt multe ceva-uri care, la un moment dat, erau totul!
mi-e dor de o intalnire epica in 7 fete cucuiete aka vacile
mi-e dor de un concert Urma (btw, e pe 27 martie)
mi-e dor sa vorbim despre eternele noastre subiecte "speciale"
mi-e dor sa ne strangem intr-un cort si sa ne hlizim ca nebunele
mi-e dor sa ne aranjam parul dubios cand vin parintii in vizita in vama
mi-e dor sa facem un sleep over cu dirty dancing, clipuri ciudate si poze la fel de ciudate
mi-e dor sa analizam fiecare fir de par, sa ne updatam cu privire la fostii colegi in functie de banca in care stateau, sa facem analiza pe text din discutia cu EL, sa "ardem in mii de flacari"

mi-e dor de voi... de noi!

"we just play differently" :)

De ceva vreme se intampla anumite lucruri pe care eu ma prefac ca nu le vad, le ignor sau ma ascund de ele. insa ce se intampla in jurul meu, cu prietenii mei si chiar cu mine nu ma ajuta deloc sa ignor ce nu-mi place... sau poate imi place... nu stiu, ca nu am incercat! mi-e frica sa incerc!

Acum 2 saptamani am primit cea mai buna veste din ultima perioada! ... si dupa inca 2!  m-am bucurat asa de tare si, in acelasi timp, m-am speriat un pic... m-am speriat pentru ca, in ultima vreme, semnele ca am crescut sunt din ce in ce mai evidente si, pur si simplu, nu le mai pot nega. conversatiile au devenit concrete, oamenii reali, evenimentele se intampla cu adevarat! Discutiile despre bogdanei in chiloti pe balconul din vama sau despre cat de tare AR FI sa facem ceva au fost inlocuite cu discutii despre EI si despre ce facem impreuna, despre serviciu, despre nunti!!!, despre vieti reale si nu doar lucruri pe care am vrea, am putea sau ne-am dori sa le facem. am inceput sa facem toate lucrurile alea care acum 2-3 ani erau doar un plan... destul de indepartat.

Gata, ma duc sa imi pregatesc rochiile de domnisoara de onoare ca am de mers minim 2 nunti vara viitoare! :)
Daaaa, au inceput sa se marite dintre "cele 7 vaci"

alta ca mine nu-i!

eu si maria avem un ritual: o iau de la gradi si mancam impreuna inghetata "de la aparat" pana ajungem acasa, care este CEA MAI BUNA! astazi s-a intamplat fix la fel :)
pe drum ne-am intalnit cu taticul sexy de la 3, am avut aceeasi conversatie placuta, eu m-am pierdut in ochii lui si ranjetul meu era pana la urechi!
ceva a fost totusi diferit! parca imi zambea mai larg, parca mai frumos decat de obicei, era ceva diferit in zambetul lui!
"stiam eu ca sunt mai frumusica azi! tare bine ma prinde machiajul asta nou!", mi-am zis eu fericita!
urcam cu totii in lift, apasa la 3, coboara, inchid usile, apas la 6 si fericita ma uit in oglinda sa  imi vad mirificul machiaj! ....insa vad ditai bucata de inghetata pe partea dreapta a fruntii!!!! si mai era si de ciocolata ... asa ca sa fie filmul complet!

am luat decizia de a nu mai iesi din bloc vreodata!!!

my people

tot incerc de ceva timp sa scriu despre oamenii misto pe care ii am in jurul meu si, pe deasupra, imi sunt si prieteni, insa mi-e teama ca o sa uit pe cineva sau ca nu o sa reusesc sa exprim exact ce simt si ce se intampla!

sunt oameni pe care ii cunosc de 15 ani, de cand nu ma lasau sa copiez la mate la capacitate, dar stiu ca acum imi sunt foarte aproape si le pasa de mine, oameni care atunci cand sunt trista fac tot posibilul sa ma faca sa zambesc, oameni de care imi e dor si o sa ii pot vedea abia dupa 15 iunie, oameni care traiesc impreuna cu mine toata chestiile si bune si rele, oameni care nu imi spun  ca le pasa de mine, dar o simt de fiecare data cand am nevoie, oameni care ma viseaza si sufera cu mine, oameni care sunt departe si nu prea apucam sa vorbim, dar atunci cand facem asta, nu e nimic schimbat, oameni cu care nu m-am purtat tocmai frumos mereu si totusi, cumva, inca imi sunt prin preajma, oameni care si-au lipit copiute pe piciorul paros, oameni care au fost dati afara de la teza de la latina pentru ca eu nu mi-am putut tine gura si am intrebat cat e ceasul, oameni cu care am facut toata tampeniile posibile si imposibile, oameni de care cateodata imi e foarte dor, dar nu ne mai intersectam... oamenii mei! :)

how to...

acum cateva postari, va povesteam ca mi se intampla lucruri minunate si nu vreau sa le tin doar pentru mine, asa ca ... m-am tuns :)

se facea ca intr-o zi mi s-a pus pata sa ma tund si vroiam sa ma tund ATUNCI si nu in alta zi. din motive obiective, tipa la care ma tunde de 7 ani, de la nunta sora-mii, unde mi-a facut parul in asa fel incat tot nu-mi dau seama daca eram eu, nu putea. Asadar, in drum spre serviciu, m-am oprit la Abatte (asa se scrie??) si mi-am facut o programare pentru a doua zi dis de dimineata.
Lumea mea a inceput sa se destrame in momentul in care am auzit ca ma va tunde Adrian! Un barbat cu foarfecele in parul meu? Are you shitting me? Am vazut barbati cu foarfece in mana si nu a fost de bine DELOC! Dupa ce mi s-a spus de diverse persoane (acum imi dau seama ca nu erau pareri foarte credibile) ca barbatii tund mai bine decat tipele si bla bla bla, m-am linistit un pic... cat sa nu imi explodeze inima!
Am ajuns acasa, m-am spalat pe cap ca sa nu ii uleiez manusitele lui Adrian cu parul meu jegos si m-am culcat fericita ca maine dimineata ma voi tunde si voi fi implinita, frumoasa si tunsa!

Ajunsesem la 9 la Adrian care ma tundea voios cu spatele la oglinda... sa fie mai spectaculoasa schimbarea si cand ma voi intoarce sa fiu uimita de noul si superbul meu look! Radeam amandoi cu gura pana la urechi si tot salonul era fericit pentru mine si tunsoarea mea cea noua! Nici ca se putea mai bine! Era si timpul sa renunt la aceeasi persoana care ma tunde de 7 ani! Adrian se declara multumit, ma anunta ca a terminat si ca este grozav! Nici nu putea fi altfel!!!

Intoarce scaunul si.... AAAAAAAAAAAAAAAAA!
A venit primavara si eu trebuie sa port caciula! Primavara! Caciula!
Adrian, relatia noastra se incheie aici! Poti sa iti bagi scaunul, oglinda si foarfecele... unde stii tu!

Toata increderea se indreapta catre persoana care ma tunde de 7 ani. Ea sigur o sa stie ce sa faca! Ha, nu am de ce sa imi fac griji!
Din pacate, vreo... 6 luni nu am ce sa ii fac parului tau! Macar sa iti alegi o caciula frumoasa si nu foarte groasa!

.... bine ca m-am trezit si totul a fost doar un vis!

P.S. Mirela, persoana care ma tunde de 7 ani, still rules!

making of...

La cererea publicului degustator, azi invatam cum se face cheesecake :)
Acest post nu este recomandat persoanelor care respecta minutios retete!!!

Asadar, faimosul cheesecake se face din 3 bucati: crusta aka blatul, crema de branza si toppingul.

Crusta

• 150 gr de unt
• 200 gr de biscuiti
• 2 lingurite de scortisoara ... de fapt, scortisoara dupa gust :)

Se topeste untul si se lasa un pic la racorit, in timp ce se rad/macina/toaca biscuitii si se adauga scortisoara... ca in poza de mai sus :), ca apoi sa se amestece cele doua poze si sa iasa poza a3a, dar inainte ungem tava cu un picut de unt ca sa nu se lipeasca :D

Dupa ce am uns tava si pus amestecul in ea, incepem sa il intindem pe tot fundul tavii si usor pe pereti... care cum vrea/ii place si se baga la frigider pana e gata restul prajiturii



Crema de branza

• 800 gr / 1 kg de branza de vaci mai grasa - depinde de vasul in care se face
• 200 gr smantana
• 1 cutie Almette cu iaurt - e foarte posibil sa nu faca nici o diferenta, dar in capul meu face :)
• 3 oua
• 2 budinci de vanilie - nefacute, doar praful... eu cred ca leaga tot si fac crema mai... cremoasa
• 5 lg de faina
• o cana de zahar
• putina esenta de vanilie
• putina esenta de lamaie ... asta chiar putina

... si amestecati pana arata asa :) si puneti crema peste crusta de biscuiti

 

 



Inainte de a o baga la cuptor, este necesar sa incalziti cuptorul... un pic :).

In sfarsit, bagati cheesecake-ul la cuptor cam o ora sau pana cand e tare si nu se mai batzane!!!

 

Topping-ul

• 400 gr. visine/afine/whatever you want congelate
• 5 linguri de zahar 



Ideea e ca se pun astea pe foc si se fierb pana siropul de la visine devine semi-gelatinos. Se lasa la racorit (suna f bine :D )vreo 20 de minute!

Dupa ce nu se mai batzane, se scoate si prajitura care se lasa si ea la racorit tot cam atat. Dupa cele 20 de minute, toppingul se intinde pe prajitura si ta-raaaaaa!



Este nevoie sa stea cel putin 3-4 ore la rece ca sa se intareasca compozitia si toppingul si ca sa arate asa :D



De asemenea, este foarte important sa puneti multa dragoste... adica sa lingeti lingura si sa continuati sa o folositi! :)


P.S. Lore, it is damn hard sa faci pe Jamie Oliver :P

how to...

pentru ca mi se intampla atatea lucruri minunate in ultima vreme, nu vreau sa fiu egoista si vreau sa impart experientele mele!

sa incepem cu azi dimineata cand, la 7 si jumatate (deja f tarziu!!!) stateam lesinata pe canapea si ma uitam in gol la televizor gandindu-ma ca trebuie sa ma spal pe cap. dar, pentru ca am inceput sa gandesc, au aparut si alte ganduri! unul dintre ele parea apocaliptic asa ca am decis sa o sun pe sor-mea sa o intreb daca e posibil asa ceva. o sun si imi spune ca ea nu stie nimic despre asta. merg si la maria care, in momentul in care ii spun despre ce e vorba, incepe sa se agite! deci da, am pus-o! azi e teatru la gradi, ca atare trebuie sa ajungem pana in 8... era deja fara 25!

am inceput sa ma gandesc la ce pot sa renunt; la machiaj CLAR, la calcat bluza CLAR (si asa nu aveam chef) si la spalatul pe par... aici ma doare, dar a trebuit sa renunt ca dureaza. in tot acest timp, maria isi alegea haine si avem mare noroc ca e la varsta la care reuseste sa se imbrace decent singura!

asadar, la fara 10, eram amandoua imbracate decent :), catelul scos, taxi-ul sunat si mancarea pentru catel in castron! :)

azi ma simt o persoana mai buna... cu parul murdar

Nebuna din coceni

Stiti cum fiecare cartier/bloc/scara are persoana aia deosebita, care e diferita de ceilalti, care e atat de speciala incat lumea o priveste indelung cand iese din lift? ...sau cu alte cuvinte persoana nebuna?
E well... am impresia din ce in ce mai tare ca eu sunt acea persoana "speciala" a M48-ului!
Exista doua dimensiuni ale acestei ...concluzii: modul in care arat uneori cand ies din casa si modul in care ma comport cand ies din casa.

Prima dimensiune... se intampla din pura intamplare! sunt seri in care ma consider rebela si decid ca am tenul frumos si imi permit sa nu ma demachiez. dimineata insa regretam si eu si copiii care pleaca la scoala si pe care se pare ca ii opresc din crestere cu creionul meu negru intins pe toata fata! ... pentru ca nu, nu ma uit in oglinda cand plec de acasa sa o plimb pe jesse!
Pe langa asta, mai exista momentele in care ma demachiez si ies cu un mot in varful capului pentru ca, inca o data, NU ma uit in oglinda si momentele in care este deja tarziu, eu am uitat ca jesse mai face pipi din cand in cand, mi-e lene sa ma schimb si ies cu pantalonii de pijama. aici este interpretabil pentru ca mie mi se par ca arata fix ca niste pantaloni de training, dar surora mea insista ca e clar ca sunt pantaloni de pijama.

Cea de-a doua tine mai mult de... neindemanare si graba! de obicei, iarna ma intind pe scarile inghetate, ma cracesc pe gheata pe care nenii care curata zapada omit sa o sparga si restul anului, in special dimineata, ma rog de jesse si ii impun sa faca pipi si caca mai repede pe diferite tonuri.

Totusi, nu e vina mea ca vecinii mei tin neaparat sa fie la orice ora in fata blocului spargand seminte si band bere! si pana la urma, cred ca sunt pata de culoare din viata lor... sau nebuna din coceni.

Povestea curcubeului

Acum ceva vreme in urma, la inceputul timpurilor pe pamant, culorile pe care le vedem si azi in Curcubeu - rosu, portocaliu, galben, violet, albastru, indigo si verde - erau imparstiate si fiecare dintre ele credea despre ea ca este cea mai buna, cea mai frumoasa, cea mai importanta, cea mai iubita. cat era ziulica de lunga, se certau si niciuna dintre ele nu vroia sa cedeze. intr-o buna dimineata, Galbenul fu primul care se trezi si plin de el exclama:
- Soarele, luna si stelele sunt galbene si stralucitoare la fel ca mine, asta este atat de evident incat oricine ma vede ramane uimit.
Albastrul ce statea pe langa Galben spuse mandru:
- Baaaa... Asta fara cerul cel albastru nu se poate, la mine se gandesc toti cei care au inima deschisa.
Dar, deodata, de colo din padure, se auzi vocea impunatoare a Verdelui:
- Hey, tu Galben si tu Albastru, uitati-va un pic in jur. Iarba este verde , frunzele si copacii de asemenea. Cu siguranta, sunt cea mai importanta culoare!
Galbenul rase:
- Eu sunt luminos si cald, iar tu esti atat de serios. De fiecaredata cand te uiti la o narcisa Galbena sau la floarea soarelui... zambesti!
Violetul se ridica in picioare si era atat de inal. El vorbi dand foarte multa importanta spuselor sale:
- Eu sunt culoarea imperiala si a regilor!
Pentru ca soarele era deja sus pe cer, Portocaliul se trezi si intinzandu-se lenes incepu sa se laude:
- Auzi colo...!!! Verdele e cel mai important! Morcovul, portocala sau dovleacul sunt portocalii desigur si au multe vitamine! Eu sunt culoarea mancarurilor sanatoase!
- Eeee, taci tu, Portocaliu laudaros, tuna Albastru! Apa sta la baza vietii si este albastra ca si mine asa ca, vezi tu, fara mine nu ar exista nimic!
Rosu incepu sa strige:
- Ba eu sunt conducatorul intregii vieti! sangele este rosu si sangele inseamna viata!
Galbenul cu voce cristalina, zise fericit:
- Vazuta-ti voi un spic de grau?
- Un spic de grau... ce-si scoate capul din samanta, cu siguranta, are doar culoarea mea, rosti Verdele impunator. Eu sunt culoarea vietii si a sperantei.
- Speranta rasare si apune cu fiecare rasarit si apus in parte, rosti Portocaliu cascand. Frumusetea mea este atat de evidenta incat toti cei care ma vad se opresc sa ma priveasca cu admiratie.
- Hei, voi culori certarete, bag seama ca ati uitat cu totii de indragostitii de la rasarit si apus, striga Rosu mandru. Eu sunt culoarea pasiunii si a iubirii!
- Dar oamenii puterii intotdeauna m-au ales pe mine, spuse Violetul cel inalt, deoarece eu sunt culoarea puterii si-a intelepciunii!
La sfarsit, cu voce joasa si timida, Indigo spuse:
- Cu greu ma observati, insa desi tacut, fara mine nu ati fi nimic. Aveti nevoie de mine pentru echilibru si contrast si pentru liniste interioara.
Fiecare culoare in parte se lauda, se ridica in slavi si se certa. Fiecare in parte considera ca este perfectiunea intruchipata. in timp ce se certau din ce in ce mai tare, un fulger puternic lumina cerul. Incepu sa tune si sa ploua cu galeata! Culorile tremurau si se stransera in brate pentru a se linisti si proteja una pe alta.
Apoi ploaia incepu sa vorbeasca:
- Voi, culorilor, sunteti atat de nesabuite! Va certati care este cea mai buna, fiecare incercand sa fie deasupra celorlalte. Nu intelegeti ca fiecare in parte ati fost facute cu un scop special, fiecare este unica si diferita? Luati-va de maini si urmati-ma!
Facand ce le spuse ploaia, culorile se apropriara si se luara de maini.
- De acum incolo, zise ploaia, cand ploua, fiecare dintre voi se va intinde de-a lungul cerului intr-un superb semicerc colorat. Curcubeul va fi un semn al impacarii, al pacii si al sperantei!
Astfel, oameni buni, de fiecare data cand ploaia curata pamantul, cautati  un curcubeu pe intinsul cerului! Cand apare, aduceti-va aminte ca fiecare dintre voi este special. Lasati culorile curcubeului sa va reaminteasca sa va apreciati pe voi insiva si pe cei din jur!


Poveste adapatata de Daniela noastra :)

gimnastica... povestea mea

tot uitandu-ma la gimnastica de la olimpiada, mi-am adus aminte ca si eu am facut vreo 2 ani, la sfarsit de gradinita, gimnastica.
imi amintesc clar cum maica-mea ma lua la pranz de la gradi si, impreuna cu prietena mea irina si mama ei, mergeam la sala de gimnastica din 23 august. aveam un costum rosu cu maneca lunga (apparently era de real deal) care imi placea tare tare tare mult si cunoscutii imi spuneau tanculet.
bai, si tare imi placea acolo! imi amintesc si acum cum ma furisam/alergam ca bezmetica cu irina pana la mamele noastre sa bem apa pentru ca, nu stiu din ce motiv, nu aveam voie cu sticla de apa dupa noi, iar pauzele... oh da, pauzele! erau to do to be the best!! saream cu toatele, mici si indesate cum eram, intr-o groapa imensa cu bureti! era genial! cea mai tare senzatie ever!
dupa cum se observa, prefer sa vorbesc despre fuga si pauze pentru ca rezultatele "muncii mele" au fost cam inexistente! era greu al dracu sa mergi de la un cap la altu al barnei, sa te tii de bara, calu'... whatever!
dar solul, solul era preferatul meu, era un deliciu, ma pricepeam cel mai bine la el! puteam sa fac tumba pe fata si pe spate! eram in stare sa ma rostogolesc tot antrenamentul pe podeaua aia pufoasa!
din acesti 2 ani de munca "asidua", m-am ales doar cu faptul ca pot sa merg mai bine pe o bordura, dar distractia si amintirile au fost si sunt pe cinste!

cineva zicea ca i-ar placea ca la toate competitiile sportive sa participe si o persoana care nu face asta, nu traieste din asta, poate asa ne dam seama ce fac exact sportivii si renuntam sa ii mai criticam ca nu castiga medaliile pe care noi credem ca au obligatia sa le castige!

marti seara...

„De-a lungul timpului am dezvoltat o furie puternica fata de mama, pe care o jigneam foarte rau sau tipam la ea. Furia aceasta era dublata de o tristete profunda, datorata in mare parte faptului ca mama nu m-a ales niciodata pe mine, desi am rugat-o de atîtea ori. Ea a ales alcoolul în locul meu. Stiu ca m-a iubit si ma iubeste enorm, dar nu a acceptat niciun fel de ajutor. Dependenta este o boala psihica, nu a fost o alegere a ei sa renunte la mine in favoarea alcoolului. ” (Carmen)

Stiam exact cum va arata. Grupul nostru va avea 8 sedinte a cate 2 ore la sfarsitul carora vom fi vorbit despre ce inseamna consumul problematic de alcool, tipuri de consum, comunicare asertiva, situatii de risc sau managementul conflictelor. Conform planului, ar fi durat 2 luni in care participantele noastre ar fi deprins anumite abilitati pentru a-si ajuta partenerii/parintii. Planul nostru a fost dat peste cap de 6 femei minunate care venisera cu un singur scop si anume sa isi ajute sotul, prietenul sau mama sa scape de dependenta de alcool. Isi doreau cu disperare o schimbare pentru apropiatii lor, atat de tare incat erau dispuse sa se sacrifice pe ele.

Inca din prima intalnire, desi pline de emotii si putin speriate de cum va decurge totul, am reusit sa ne dam incredere unele in altele. Astfel, am reusit sa ne oferim confortul de care aveam nevoie pentru „a lua taurul de coarne”.

„Cautand sa-mi salvez prietenul am invatat ce inseamna dependenta... am descoperit că la rândul meu sunt dependenta de persoanele pe care le iubesc în viata mea. Am gasit aici, la grup, oameni asemeni mie si povestii mele. Ma recunosc cate un pic in fiecare dintre fete si constat ca multe situatii de viata traite de mine s-au intamplat si altora. Asta m-a ajutat mult. Văzând că ce mi se întâmplă mie nu este o experienta singulara si se întâmplă si altora m-a ajutat sa inteleg ca sunt un om obisnuit cu trairi si sentimente cat se poate de normale.” (Mihaela)

O data ce povestile au fost spuse, iar asteptarile si dorintele participantelor au inceput sa iasa la iveala, discutând despre consumul de alcool si despre felul in care fiecare reactioneaza în relatia cu partenerul dependent, ne-am văzut la rândul nostru obligate să adăugăm un nou obiectiv în structura planului de grup. Desi initial, scopul declarat al fiecăreia a fost acela de a-i ajuta pe partenerii lor, în acest moment, am căzut cu toate de acord că acest lucru nu va fi posibil dacă nu ne ajutăm în primul rând pe noi insene.

Salvarea oamenilor pe care-i iubim începe de fapt cu propria noastră salvare.

„Asteptarile mele din partea grupului erau sa ma ajute sa-l vindec pe sotul meu, dar dupa scurt timp mi-am dat seama ca era bine sa ma vindec pe mine. Am inceput schimbarea prin a ma pune pe mine pe primul loc, indiferent de pozitie (ca mama, sotie, rude, prieteni). Nu dupa mult timp, mici schimbari s-au vazut si la sotul meu.” (Maria)

Desi de cele mai multe ori, decentrarea de pe propria persoană ne va ajuta în a ne întelege mai bine propriile angoase si aspiratii, de această dată solutia a venit din sens contrar, iar acceptarea propriile nevoi a deschis de fapt procesul de vindecare.

„Nu ii ajutam cu nimic pe consumatori daca ne sacrificam cu totul viata spre a le fi lor de folos, in sensul in care percep ei „folosul”, ci ii responsabilizam mai mult lasandu-i sa vada ca si noi ne respectam propriile nevoi, nu ei conditioneaza existenta noastra, dar trebuie sa ia propriile decizii in ceea ce priveste viata lor.” (Carmen)

Momentul in care fetele noastre au decis sa isi trateze dependenta pentru starea celuilalt, a fost momentul in care grupul nostru a luat o alta intorsatura. Bineinteles ca am pastrat si componenta prin care incercam impreuna sa intelegem ce se petrece cu un consumator, care sunt nevoile lui pentru a putea face o schimbare semnificativa, dar in prim plan, a aparut ideea ca pentru a putea sa-i ajute pe ei, „ar fi dragut” sa faca o schimbare pentru ele.

Organizatia Mondiala a Sanatatii spune ca la fiecare persoana dependenta de alcool au de suferit alte 7 persoane (parteneri, copii, vecini, colegi de serviciu). Carmen ne-a povestit despre cum a fost scurta parte a copilariei ei petrecuta alaturi de un parinte consumator de alcool: „Tata s-a refugiat in cariera, iar eu ma confruntam deseori singura cu aceasta situatie. In momentul in care mama nu mai era mama, ci doar o persoana intoxicata, tot universul meu se darama, se prabusea. Am fost pusa in diverse situatii: sa mediez conflictele dintre parinti, sa am grija de mama, sa incerc sa o ridic de pe jos sau sa o conving sa stea in pat, atunci cand nu prea se mai putea tine pe picioare, sa asist la atacuri de panica ale ei: spunea ca moare, iar eu, la 8-9 ani chiar credeam ca moare si nu intelegeam de ce nu face tata ceva sa o salveze. In toate aceste situatii am simtit o disperare profunda, o panica teribila si neputinta de a o salva. Aceste experiente mi-au ramas atat de adanc intiparite in memorie, incat si acum, cand imi amintesc, retraiesc acele evenimente cu intensitate si-mi dau lacrimile. ”


„Asta e doar povestea…povestea DEPENDENTEI, depinzi de intamplari, depinzi de reguli si sabloane, depinzi de cel de langa tine nestiind ca el depinde… depinde de tot ce viata i-a oferit si poate ca nu a fost prea generoasa cu ce-i bun si frumos. Nu intelegi si nici macar nu incerci…condamni, critici, pui la zid. E usor sa faci asta cand vii de-afara unde soarele straluceste si praful pare-a fi perdea de stelute lucitoare, mizeria este ambalata frumos in hartia egocentrismului, legata cu panglici de orgoliu iar intunericul este indepartat cu lumina falsa a minciunii.” (Mihaela)

La fiecare intilnire, descoperim ceva nou si putem spune cu mina pe inima ca povestea ne conduce pe noi si nu invers.

going the distance

in matematica, cea mai scurta distanta intre doua puncte e o dreapta.. nu stiu cum se masoara distanta in prietenii..
nu cred ca e cazul sa mai spun cum au schimbat internetul, skypeul si facebookul dinamica priteniilor....eu oricum le multumesc zeilor ca exista toate astea.
m-am intalnit vineri cu niste prietene cu care nu ma mai vazusem in formula completa sau semi-completa de foarte mult timp. ne-am cunoscut in viena, si intre timp ne-am (s-au) cam imprastiat peste tot.. una prin germania, alta prin franta/spania.. alta prin olanda, una in romania si alta in state.. eu fiind singura constanta care a ramas in vienna...cumva, am reusit sa mentinem legatura si, in mod uimitor, desi suntem foarte diferite, legatura noastra tine si de fiecare data cand reusim sa ne intalnim, e ca si cum nu ne-am fi imprastiat prin toate colturile lumii si am fi ramas impreuna in tot timpul asta..
exista persoane pe care le simtim aproape indiferent de cati kilometrii se intind intre noi...si exista persoane de care ne simtim la kilometrii distanta cu toate ca stam la aceeasi masa..
distanta intre doi oameni nu cred ca are formula matematica si nu cred ca se supune legilor fizicii...nu stiu de ce depinde si caror legi se supune, dar stiu ca asta e cea mai importanta distanta, distanta care nu se masoara in kilometri..

Vineri 13

E Vineri si e 13 copii! ascundeti-va bunicii, fumatzi-va izoprenele, epilati-va pisicile.. dar nu iesiti din casa! iar daca ati iesit, faceti-va cruce si scuipati de 3 ori in san..

ce vreau eu zilele astea:
1) o vacanta :) mi s-a lungit gatul asteptand sfarsitul lui iulie sa vin acasa.. sa beau o cafea cu ai mei in curte de dimineatza, sa rad la o bere cu "ai mei" pe seara.. sa vad oameni, sa aud romana..
2) as vrea sa spun ca vreau o tara ca afara.. dar nu vreau o tara ca afara.. eu sunt afara.. eu vreau ca romania sa fie romania. ma simt furata de tara. inainte nu intelgeam legatura asta dintre politica, guvern, administratie si persoana mea. acum o inteleg mai bine. si nu numai ca politicenii astia nu ma (ne) reprezinta... dar mi se pare ca ne tradeaza si ne fura de limba, de respect si omenie, de un potential "acasa" ...ne-au jecmanit odata comunistii de identitate, de intelectuali si de viitor.. si uita-ne iar intr-un 2012 in care oamenii vor sa plece din aceleasi cauze din care voiau sa fuga din tara inainte, ca nu se mai poate trai asa, un 2012 in care exista un hau de netrecut intre clasa politica si oamenii pe care ar trebui sa ii reprezinte, asa cum inainte era statul comunist, nu cetatenii, o lipsa acuta de valori, cu multi din cei capabili plecati pe afara ( probabil asumandu-si alte identitati nationale.. cum au facut-o altii inainte lor, ca Ionescu(o), Brancusi etc. ), si cu un "viitor" care nici macar nu e in stare sa treaca bacul...
proasta vorba asta, romaneasca in fapt, "capul plecat sabia nu-l taie" .. dar mi se pare ca ne-au facut sa plecam capetele si acum au inceput sa le si taie..
3) as vrea ca toti astia care s-au perindat pe la putere in ultimii aproape 23 nu numai sa isi dea demisia, as vrea sa renunte la cetatenia romana.. as vrea sa se declare "fara tara" ...nomazi.. orice,numai romani nu ..
4) as vrea o clasa de intelectuali cu coloana vertebrala.. activi, implicati.. as vrea polemici bine consolidate, cu fond si structura..nu balcanisme sui, nu balci si nu taraboi
si s-au mai si ofuscat domnii de plagiatul prim ministrului....ma intreb pana acum ce au asteptat? de altceva nu ii doare? nu ii deranjeaza ca se copiaza din clasa 1 pana la facultate peste tot si ca asta e o practica oarecum acceptata? au sarit ca niste cate pe ponta.. dar eu nu am vazut sa fi iesit ceva mai productiv din asta. .se se recunoasca o problema sistemica si, in loc sa iasa domnii cu cartonasele cu "ponta nu ma reprezinta", sa se propuna o solutie pentru a combate mentalitatea asta de " copiute, fituici, referate. net etc"..sa se duca in scoli sa tina niste cursuri pe etica, niste cursuri despre cum sa citezi corect sursele, ceva acolo..

imi place clasa noastra de intelectuali si academici .. ca tac malc ...probabil or gandi intens..

5) as vrea sa dispara ideea asta ca ce e european e bun, si ce e romanesc e rau sau prost facut.. as vrea sa incetam sa mai lingusim  UE, si sa gasim varianta noastra .. solutia noastra, nu a lor..
6) as vrea jurnalisti bine educati, cu coloana vertebrala.. as vrea o institutie a persei care sa functioneze bine
7) as vrea sa il tina pe nastase forever in puscarie si sa ii gaseasca colegi de celula din gasca fostilor lui amici
8) vreau dreptate! vreau justitie! .. meritam voci si meritam justitie! si astea trebuie sa ni le facem noi ..
9) as vrea sa vina toamna odata .. si as vrea sa am bilete de avion nelimitate..

si daca va ganditi ca ce-mi pasa mie din Viena sau ca imi e usor sa vorbesc de aici, tin sa va anunt ca si in Viena tot romanca sunt, de etnie romana, de nationalitate romana, si de cetatenie romana....

as vrea sa scriu mai des pe blogul asta :)).. ma uitam in spate..si cred ca e o idee buna blogul asta..

primul

toata lumea face shopping cand pleaca pe undeva, nu? asta e, de fapt, esenta calatoriilor... ziua intreaga in care te plimbi prin magazine, desi gasesti acelasi lucruri si in propriu-ti sat.

asadar, fusei la shopping in viena, am gasit bluza, am stat la coada la cabina, am intrat, am probat, dar nu asta ne intereseaza. in timp ce probam frumoasa bluza, despre care nu mai stiu daca e frumoasa sau nu, l-am vazut! era acolo, foarte evident, vazandu-se printre toate celelalte. un fir de par alb trona in varful capului meu roscat, fix in mijloc, pe traiectoria cararii.

verde, albastru, galbena, rosie! ce culoare e bluza? e frumoasa! da-o dracu! take me out of here! nu mai vreau sa vad atrocitatea! aaaaaaaaaaaaaa!

dupa ceva timp de panica si usoara isterie, aveam fata de zici ca dadusem 200 de ture de cabina de proba, am reusit sa ma calmez si sa il analizez. da, era acolo, era evident si ar fi dragut sa... nu mai fie!

am decis sa dau totul uitarii si, pana cand ma vopsesc, sa nu ma mai uit vreodata in varfului capului meu! nu este acolo, nu exista! refuz sa am un fir de par alb la minunata varsta de .. 18 ani si jumatate :)