Nu mai pot cu Bucureștiul

Marți. În jur de 9:20. Celebrul tramvai 32.

Pentru că trebuia să cobor, m-am îndreptat către ultima ușă. Ca de obicei, nu m-am agitat, nu m-am împins. Prefer să cobor ultima. Nici chiar ultima, că apoi mă linşează cei care vor să intre. Am stat, am așteptat să am loc și am dat să cobor, când o tanti care părea lovită de fulger s-a băgat în fața mea. A dat peste mine, am alunecat pe trepte și am ajuns în fund, cu un picior pe trotuar și cu celălalt între tramvai și trotuar.

Un domn m-a ajutat să mă ridic. Când am ajuns din nou în picioare, mi-am dat seama că șchiopătam, dar nimic grav. I could walk. Mai mult m-am speriat.

Ce mă enervează cel mai tare nu este că mă dor fundul și picioarele sau că m-am murdărit. Nope. Ce mă doare este că I didn't see it coming. Şi nu mai pot cu Bucureștiul ăsta și cu oamenii de genul ăsta din el. Și, din păcate, ziua de azi nu este o excepție.

Ultima dată când m-a încercat un sentiment similar m-am despărțit de București și am început o relație cu Clujul.

Câinele și recompensa

Cred că acum, după ce am vărsat toată frustrarea și nemulțumirea și știe toată lumea că nu mai beau apă, pot să vorbesc si despre micile victorii ale acestei diete, mai ales pentru că miercuri am fost felicitată și premiată.

Da, da, da, am fost felicitată pentru că am depăsit pragul de 10 kg date jos! Fix ca atunci când dresezi un câine și el a învățat să șadă și să dea lăbuța!


După proba cântarului, raiul a iesit din gura ei! Pe lângă felicitări și bătăi pe umăr, a venit și întrebarea magică:
- Ce ți-ar plăcea să mânănci în plus de acum înainte?, zice ea
- ..... să mă gândesc, zic eu, deși știam exact că tot ce aș fi mâncat în ziua aia era un mega-Big Tasty de la Mc. Aș fi dorit asta pentru că, în zilele în care merg la ea, nu mănânc nimic ca să "dea bine la cântar"
- Poți să îți alegi orice! continuă ea
- Orice, orice?
- Da!
- Aș vrea să încep să mănânc fructe și iaurt, zic eu fată draguță care speră mereu să nu iasă la iveală tirista din ea
- Perfect! Poți să mănânci un iaurt sau un fruct o data la 2 zile, zise ea simțindu-se că mi-a făcut cel mai mare favor... și, într-adevăr, a fost un mare favor, nu cel mai mare, dar vreau să mănânc fructe!!!


Victoriile sunt totuși multe, însă drama queens are more fun to have around! :)

To my better half

Dragă better half,

Te caut de ceva timp. De fapt, te caut de atât de mult timp, încât am cam obosit. Am crezut că te-am găsit de vreo câteva ori, dar nu erai tu. De câte ori te poți înșela??? Well, se pare că de multe ori. Acum, dacă reiau firul evenimentelor, e cât se poate de clar că nu aveai cum să fii tu.

Așa am ajuns la concluzia că, de fapt, nu te mai vreau. Raportul calitate preț în ceea ce te privește este deranjant de nesatisfăcător. Imaginează-ți doar! Investești în cineva ce se dovedește a fi un fake! O dată, de două ori, de trei ori... E timp pierdut, iar timpul, așa cum știm amândoi, means you can't take it back. Știu că, cel mai probabil, te gândeai la bani. Dă-i dracului de bani, îi faci! Cum luăm înapoi timpul pierdut?

Să te caut în continuare ar fi ca și când m-aș apuca, din nou, să găsesc acul în carul cu fân. Și nu mai am nicio chemare. Cum îți spuneam, am obosit. Prin urmare, nu te mai caut și nici nu mai vreau să te găsesc. Mi-a ajuns! Nu mă înțelege greșit. Am vrut, dar există o limită în toate. Și eu mi-am cam atins-o pe a mea.

Așadar, dacă o să ne întâlnim vreodată, să știi că ai ajuns prea târziu. Nu o lua personal. Așa cum probabil știi deja, life sucks.

Ah, încă ceva. Un alt motiv pentru care nu te mai caut este că my better half is me. It has always been me. Și, dacă nu te-aș fi căutat, nu m-aș fi găsit pe mine. Așadar, oriunde ai fi, orice ai face, mulțumesc ;).

Cu drag,
Your never to be better half

Frustrarile dietei si alte frustari

Au trecut 2 luni și 4 zile de când am început această dietă care mă face să mă simt bine, să am  mai multă încredere în mine și toate cele, DAAAAAAR vine și cu niște frustrări teribile!

Când am intrat pe blog să scriu această mirifică odă pentru frustrările dietei, am descoperit că aveam o postare nefinalizată care se numea Miciile victorii... care victorii, unde sunt???

Ca să începem cu partea bună, am slăbit peste 10 kg, port pantaloni cu aproape 2 măsuri mai mici and bla, însă am inceput să fac alergie la anumite lucruri, dupa cum urmează:

1. Care e faza cu apa?! Adică eu încerc să slăbesc greutatea uneia dintre colegele mele de bancă din liceu și pentru asta mănânc corect, "duc un stil de viață sănătos" și nu slăbesc pentru că rețin apă? Fac sport până la semi-pierdere de cunoștiință si, a doua zi dimineață, am cu 600 de grame mai mult pentru că rețin apă??? Cântarul meu arată cu 1.6kg mai mult și la ovulație, și înainte de menstruație pentru ca rețin apă??? Să  mă hidrateze madame Ysel intravenos!!!

2. Nu îmi mai dați jambon că nu mai pot! Toată viața mea s-a facut mișto de mine că sunculița (mezelul) e viața mea, dar acum, după 2 luni de mâncat jambon la micul dejun, are gust de creta cu fiertură de ceva

3. Stiți voi femeile alea foarte slabe, practic jumate din greutatea ta, care se plâng mereu că sunt grase? Mai exista și varianta 2.0 care te felicită pentru reusită și te anunță că ele nu sunt așa de puternice... și rămâi fără replică, nu mai știi ce să zici și iți iese un "hai, măi, că ești super ok așa!" și asta e cea mai mare greșeală EVER pentru că încep să îți arate de unde au nevoie să dea jos. În timp ce le privești calm, vezi aceleași zone și la tine și, când ajungi acasă, pui 1 ora jumate de zumba!!! ... și iar reții apă, inevitabil!

Dieta... dieta e ca și cum ai avea un copil mic sau așa cum îmi inchipui eu că e să ai un copil mic mic. Îl iubești foarte tare, însă există și momente în care ți-a tocat nervii și ți-l imaginezi lipit cu scotch de perete!