tocmai ce mi-am dat seama ca nu am mai scris de ceva timp si nici eu sau momo nu avem idei "hilare" asa ca probabil o sa fie a big shit, but hey, it's my shit!
asadar, au fost 2 saptamani in care, la sfarsitul fiecarei zile, mi-am dorit sa se deschida pamantu' si sa cad acolo sa nu ma mai frece toata lumea la cap!
sambata, 13.09.2009 : THE DAY in care am depus nenorocirile alea de dosare ptr master. shinny happy people se duc sa depuna cand i se spune ca mai trebuie sa plateasca o taxa si sa-si mai faca o copie dupa buletin... si era 12 fara 10! so i run the freakin' marathon ca sa "rezolv" problemele
luni, 15.09.2009 : se afiseaza datele de interviu... managementul resurselor umane 23.09, ora 9 si grupuri de risc 23.09, ora 9! WHAAAAAAAT? ... si am lesinat
later on that day : pfiu! miercuri resurse umane, joi grupuri
miercuri, 16.09.2009 : la 10 era la facultate ca sa observ gloata de oameni din fata usii!... si cum am stat 7 ore acolo, mi-am cam bagat picioarele in momentul in care a trebuit sa "recit" din eseu. consecintele au fost 2 de 5... unul la eseu si unul la interviu care adaugate la fabuloasele mele medii din anii de studii si de la licenta au dat un frumos 6:48 (fffff mandra de el)
joi, 17.09.2009 : interviu grupuri de risc... siiii, oana, ai ajuns la noi! .... nu, am venit intentionat! aplauze furtunoase din partea comisiei!
vineri, 18.09, sambata, 19.09 si duminica, 20.09 : i saw death with my own eyes! am fost cu Momo la un training foarte interesant, dar al dracu de lung! au bagat 2 module in 3 zile asa ca sambata la pranz ma durea deja tot si am intrat in stand-by
luni, 21.09.2009 : s-a afisat the great shit! media mea exorbitanta la RU nu m-a ajutat cu nimic si numele meu se vedea superb pe lista de respinsi, daaaar my balls helped la grupuri
marti, 22.09, miercuri, 23.09 si joi.24.09 : great days! the best ever! o tona de declaratii de dus intr-o tona de locuri in capete diferite ale bucurestiului.... si pe langa asta mai aveau putin si imi cereau proba de ADN cand mi-am confirmat locul la master
daaaar m-am rasplatit pentru astea 2 saptamani cu un telefon... pe care nu-l aud cand suna! (conditionarea ma-sii) :D
luni, 28 septembrie 2009
luni, 14 septembrie 2009
ziua zilelor!
ieri a fost o zi a minunilor si a revelatiilor!
incepem cu minunea...
:D nice, huh? prajitura cu prune
well, stiu de unde si cum a aparut, dar nu stiu cum de i-a venit adinei ideea sa o faca, ce a determinat-o sa infaptuie aceasta prajitura! THE prajitura care, de obicei, apare la noi in casa cam o data pe an si, de fiecare data, dar de fiecare data, adina spune ca de acum o sa faca in fiecare saptamana... si tot la an o face!
si relevatia... well, e o poveste mai lunguta.
totul a inceput acum vreo jumatate de an cand am observat ca telecomanda de la televizor avea o problema... alta decat ca era compusa din 2 bucati independente! problema arata astfel: nu se mai schimba programul decat daca inainte dadeai mai tare sau mai incet! ... si asa ne-am chinuit o luna, o luna in care in fiecare zi vroiam sa cumparam alta telecomanda...
si si si... intr-o zi chiar am cumparat! toate bune si frumoase pana cand observam aceeasi problema si cu telecomanda noua!
atunci a aparut teoria ca avem un televizor de cacat si ca trebuie schimbat! teoria lui adi prin care chiar demonstra ca televizor e de vina si nu sarmana telecomanda era chiar buna si facea sens... asta pana aseara cand telecomanda nu mai mergea deloc si ne-am gandit ca nu mai are baterii
si atunci ne-am dat seama ca suntem 3 retardati care au facut cele mai supercalifragilistice teorii asupra telecomenzii si de ce dracu nu merge!
telecomanda nu mai avea bateriile slabe de ceva timp... cam de cand nu a mai mers cum trebuie!
i rest my case!
incepem cu minunea...
:D nice, huh? prajitura cu prune
well, stiu de unde si cum a aparut, dar nu stiu cum de i-a venit adinei ideea sa o faca, ce a determinat-o sa infaptuie aceasta prajitura! THE prajitura care, de obicei, apare la noi in casa cam o data pe an si, de fiecare data, dar de fiecare data, adina spune ca de acum o sa faca in fiecare saptamana... si tot la an o face!
si relevatia... well, e o poveste mai lunguta.
totul a inceput acum vreo jumatate de an cand am observat ca telecomanda de la televizor avea o problema... alta decat ca era compusa din 2 bucati independente! problema arata astfel: nu se mai schimba programul decat daca inainte dadeai mai tare sau mai incet! ... si asa ne-am chinuit o luna, o luna in care in fiecare zi vroiam sa cumparam alta telecomanda...
si si si... intr-o zi chiar am cumparat! toate bune si frumoase pana cand observam aceeasi problema si cu telecomanda noua!
atunci a aparut teoria ca avem un televizor de cacat si ca trebuie schimbat! teoria lui adi prin care chiar demonstra ca televizor e de vina si nu sarmana telecomanda era chiar buna si facea sens... asta pana aseara cand telecomanda nu mai mergea deloc si ne-am gandit ca nu mai are baterii
si atunci ne-am dat seama ca suntem 3 retardati care au facut cele mai supercalifragilistice teorii asupra telecomenzii si de ce dracu nu merge!
telecomanda nu mai avea bateriile slabe de ceva timp... cam de cand nu a mai mers cum trebuie!
i rest my case!
miercuri, 9 septembrie 2009
cred ca a intrat in anu' mortii sau, pur si simplu, trec printr-o perioada incarcata emotional a vietii mele, dar suna mult mai bine anu' mortii...
so am intrat in anu' mortii, si anume, am inceput sa plang la filme! prima data cand mi-a dat o lacrima in coltu' gurii a fost la ps I love you. hai sa zicem ca e ok... nah, un tip bun, irlandez, super misto si interpretat de Gerard Butler (hubba hubba) moare de tumoare cerebrala. that's a reason to cry for! mi-a tremurat barba ceva mai tare si la the reader, nu mi s-a parut ciudat nici cand am plans la titanic pe care il vedeam a 200a oara, pentru ca mor naibii 1500 de oameni, dar cand m-a pufnit plansu' la happy feet cand l-au dat pe mumble afara din ... tribu (?) lor, mi-am dat seama ca am o problema!
asadar, era eu cu mine si ma intrebam... ce mama ma-sii am? nici ca mi-am dat seama, dar stiu ca nu vreau sa fiu ca unii oameni care plang instant cand vad ceva fie ca e de bine, fie ca e de rau!
now, what would papa freud say about that? ....in cazul de fata, sa presupunem ca esti papa freud :)
so am intrat in anu' mortii, si anume, am inceput sa plang la filme! prima data cand mi-a dat o lacrima in coltu' gurii a fost la ps I love you. hai sa zicem ca e ok... nah, un tip bun, irlandez, super misto si interpretat de Gerard Butler (hubba hubba) moare de tumoare cerebrala. that's a reason to cry for! mi-a tremurat barba ceva mai tare si la the reader, nu mi s-a parut ciudat nici cand am plans la titanic pe care il vedeam a 200a oara, pentru ca mor naibii 1500 de oameni, dar cand m-a pufnit plansu' la happy feet cand l-au dat pe mumble afara din ... tribu (?) lor, mi-am dat seama ca am o problema!
asadar, era eu cu mine si ma intrebam... ce mama ma-sii am? nici ca mi-am dat seama, dar stiu ca nu vreau sa fiu ca unii oameni care plang instant cand vad ceva fie ca e de bine, fie ca e de rau!
now, what would papa freud say about that? ....in cazul de fata, sa presupunem ca esti papa freud :)
sâmbătă, 5 septembrie 2009
Aseara, fac cunostinta cu un englez, intr-un irish pub pe undeva pe langa ring. Citez din cea mai random short conversation pe care am avut-o in ultima perioada:
Ii spun omului cum ma cheama si ma intreaba de unde sunt...eu, in spirit ludic, fac pe interesanta si ii spun sa take a wild guess
el: are you romanian?
eu, total surprinsa: how did you know?
el : because I have Pula Calului ...tranteste el mandru afirmatia asta intr-o romana usor stalcita si o insoteste cu un gest demonstrativ facut cu o mana la subtioara piciorului si o mana in dreptul genunchiului
Nu stiu altii cum sunt, dar eu, luata total prin surprindere, am incremenit vreo 2 secunde, dupa care m-a bufnit un ras isteric...asa...de imaginea lui si de moment in sine...
Traiasca randomnessul si traiasca pula calului, ca ma saturasem sa tot aud "ce faci?" din gurile tuturor strainilor carora le spuneam ca sunt romanca....
Ii spun omului cum ma cheama si ma intreaba de unde sunt...eu, in spirit ludic, fac pe interesanta si ii spun sa take a wild guess
el: are you romanian?
eu, total surprinsa: how did you know?
el : because I have Pula Calului ...tranteste el mandru afirmatia asta intr-o romana usor stalcita si o insoteste cu un gest demonstrativ facut cu o mana la subtioara piciorului si o mana in dreptul genunchiului
Nu stiu altii cum sunt, dar eu, luata total prin surprindere, am incremenit vreo 2 secunde, dupa care m-a bufnit un ras isteric...asa...de imaginea lui si de moment in sine...
Traiasca randomnessul si traiasca pula calului, ca ma saturasem sa tot aud "ce faci?" din gurile tuturor strainilor carora le spuneam ca sunt romanca....
joi, 3 septembrie 2009
eu si... cabina de proba!
noi doua, adica eu si cabina de proba, avem o relatie f speciala de... RUN, Forest, run! cel putin din partea mea!
se intampla asa... intru in cabina fericita, curata, uscata si ies de parca as fi alergat cot la cot cu campionul mondial la maraton... adica transpirata si rosie la fata, dar ATAT de rosie incat se uita tot magazinul la mine crezand ca am dat ture de cabina de proba!
ei bine, nu am dat ture in cabina!
de obicei cabina e mica si eu sunt paranoica din fire, iar combinatia asta duce la transpiratie si roseata! intotdeauna mi se pare ca nenorocita aia de perdea se da la o parte si toata lumea ma vede in timp ce ma schimb, aud voci pe afara si ma gandesc ca stau sau ca am stat prea mult acolo asa ca ma grabesc si nu mai nimeresc cracu de la pantaloni sau maneca de la bluza si... lovitura de gratie... chestia aia numita cabina e PREA mica, nu are geamuri, perdeaua e bine trasa ca sa nu vada nimeni vreo bucata din degetul mic de la piciorul stang asa ca locul ala pare ERMETIC... si eu sunt usor claustrofoba!
si am incalecat pe-o sa si v-am povestit despre cabina de proba asa!
se intampla asa... intru in cabina fericita, curata, uscata si ies de parca as fi alergat cot la cot cu campionul mondial la maraton... adica transpirata si rosie la fata, dar ATAT de rosie incat se uita tot magazinul la mine crezand ca am dat ture de cabina de proba!
ei bine, nu am dat ture in cabina!
de obicei cabina e mica si eu sunt paranoica din fire, iar combinatia asta duce la transpiratie si roseata! intotdeauna mi se pare ca nenorocita aia de perdea se da la o parte si toata lumea ma vede in timp ce ma schimb, aud voci pe afara si ma gandesc ca stau sau ca am stat prea mult acolo asa ca ma grabesc si nu mai nimeresc cracu de la pantaloni sau maneca de la bluza si... lovitura de gratie... chestia aia numita cabina e PREA mica, nu are geamuri, perdeaua e bine trasa ca sa nu vada nimeni vreo bucata din degetul mic de la piciorul stang asa ca locul ala pare ERMETIC... si eu sunt usor claustrofoba!
si am incalecat pe-o sa si v-am povestit despre cabina de proba asa!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)