marti seara...

„De-a lungul timpului am dezvoltat o furie puternica fata de mama, pe care o jigneam foarte rau sau tipam la ea. Furia aceasta era dublata de o tristete profunda, datorata in mare parte faptului ca mama nu m-a ales niciodata pe mine, desi am rugat-o de atîtea ori. Ea a ales alcoolul în locul meu. Stiu ca m-a iubit si ma iubeste enorm, dar nu a acceptat niciun fel de ajutor. Dependenta este o boala psihica, nu a fost o alegere a ei sa renunte la mine in favoarea alcoolului. ” (Carmen)

Stiam exact cum va arata. Grupul nostru va avea 8 sedinte a cate 2 ore la sfarsitul carora vom fi vorbit despre ce inseamna consumul problematic de alcool, tipuri de consum, comunicare asertiva, situatii de risc sau managementul conflictelor. Conform planului, ar fi durat 2 luni in care participantele noastre ar fi deprins anumite abilitati pentru a-si ajuta partenerii/parintii. Planul nostru a fost dat peste cap de 6 femei minunate care venisera cu un singur scop si anume sa isi ajute sotul, prietenul sau mama sa scape de dependenta de alcool. Isi doreau cu disperare o schimbare pentru apropiatii lor, atat de tare incat erau dispuse sa se sacrifice pe ele.

Inca din prima intalnire, desi pline de emotii si putin speriate de cum va decurge totul, am reusit sa ne dam incredere unele in altele. Astfel, am reusit sa ne oferim confortul de care aveam nevoie pentru „a lua taurul de coarne”.

„Cautand sa-mi salvez prietenul am invatat ce inseamna dependenta... am descoperit că la rândul meu sunt dependenta de persoanele pe care le iubesc în viata mea. Am gasit aici, la grup, oameni asemeni mie si povestii mele. Ma recunosc cate un pic in fiecare dintre fete si constat ca multe situatii de viata traite de mine s-au intamplat si altora. Asta m-a ajutat mult. Văzând că ce mi se întâmplă mie nu este o experienta singulara si se întâmplă si altora m-a ajutat sa inteleg ca sunt un om obisnuit cu trairi si sentimente cat se poate de normale.” (Mihaela)

O data ce povestile au fost spuse, iar asteptarile si dorintele participantelor au inceput sa iasa la iveala, discutând despre consumul de alcool si despre felul in care fiecare reactioneaza în relatia cu partenerul dependent, ne-am văzut la rândul nostru obligate să adăugăm un nou obiectiv în structura planului de grup. Desi initial, scopul declarat al fiecăreia a fost acela de a-i ajuta pe partenerii lor, în acest moment, am căzut cu toate de acord că acest lucru nu va fi posibil dacă nu ne ajutăm în primul rând pe noi insene.

Salvarea oamenilor pe care-i iubim începe de fapt cu propria noastră salvare.

„Asteptarile mele din partea grupului erau sa ma ajute sa-l vindec pe sotul meu, dar dupa scurt timp mi-am dat seama ca era bine sa ma vindec pe mine. Am inceput schimbarea prin a ma pune pe mine pe primul loc, indiferent de pozitie (ca mama, sotie, rude, prieteni). Nu dupa mult timp, mici schimbari s-au vazut si la sotul meu.” (Maria)

Desi de cele mai multe ori, decentrarea de pe propria persoană ne va ajuta în a ne întelege mai bine propriile angoase si aspiratii, de această dată solutia a venit din sens contrar, iar acceptarea propriile nevoi a deschis de fapt procesul de vindecare.

„Nu ii ajutam cu nimic pe consumatori daca ne sacrificam cu totul viata spre a le fi lor de folos, in sensul in care percep ei „folosul”, ci ii responsabilizam mai mult lasandu-i sa vada ca si noi ne respectam propriile nevoi, nu ei conditioneaza existenta noastra, dar trebuie sa ia propriile decizii in ceea ce priveste viata lor.” (Carmen)

Momentul in care fetele noastre au decis sa isi trateze dependenta pentru starea celuilalt, a fost momentul in care grupul nostru a luat o alta intorsatura. Bineinteles ca am pastrat si componenta prin care incercam impreuna sa intelegem ce se petrece cu un consumator, care sunt nevoile lui pentru a putea face o schimbare semnificativa, dar in prim plan, a aparut ideea ca pentru a putea sa-i ajute pe ei, „ar fi dragut” sa faca o schimbare pentru ele.

Organizatia Mondiala a Sanatatii spune ca la fiecare persoana dependenta de alcool au de suferit alte 7 persoane (parteneri, copii, vecini, colegi de serviciu). Carmen ne-a povestit despre cum a fost scurta parte a copilariei ei petrecuta alaturi de un parinte consumator de alcool: „Tata s-a refugiat in cariera, iar eu ma confruntam deseori singura cu aceasta situatie. In momentul in care mama nu mai era mama, ci doar o persoana intoxicata, tot universul meu se darama, se prabusea. Am fost pusa in diverse situatii: sa mediez conflictele dintre parinti, sa am grija de mama, sa incerc sa o ridic de pe jos sau sa o conving sa stea in pat, atunci cand nu prea se mai putea tine pe picioare, sa asist la atacuri de panica ale ei: spunea ca moare, iar eu, la 8-9 ani chiar credeam ca moare si nu intelegeam de ce nu face tata ceva sa o salveze. In toate aceste situatii am simtit o disperare profunda, o panica teribila si neputinta de a o salva. Aceste experiente mi-au ramas atat de adanc intiparite in memorie, incat si acum, cand imi amintesc, retraiesc acele evenimente cu intensitate si-mi dau lacrimile. ”


„Asta e doar povestea…povestea DEPENDENTEI, depinzi de intamplari, depinzi de reguli si sabloane, depinzi de cel de langa tine nestiind ca el depinde… depinde de tot ce viata i-a oferit si poate ca nu a fost prea generoasa cu ce-i bun si frumos. Nu intelegi si nici macar nu incerci…condamni, critici, pui la zid. E usor sa faci asta cand vii de-afara unde soarele straluceste si praful pare-a fi perdea de stelute lucitoare, mizeria este ambalata frumos in hartia egocentrismului, legata cu panglici de orgoliu iar intunericul este indepartat cu lumina falsa a minciunii.” (Mihaela)

La fiecare intilnire, descoperim ceva nou si putem spune cu mina pe inima ca povestea ne conduce pe noi si nu invers.